Recenzii literare
Pe când eram o opera de artă - de Eric Emmanuel Schmitt
"În tinerețe, când mi-am dorit ca frumusețea să-și aibă sălaș în mine, am fost nefericit. Acum, știu și accept că ea este peste tot in jurul meu."
Pacientul englez - Michael Ondaatje
„Beduinii erau buni cunoscători ai focului. Știau despre avioane, care, din 1939 încoace, tot cădeau din cer. Printre uneltele și instrumentele lor erau unele făcute din metalul avianelor prăbușite și al tancurilor sfărâmate. Era epoca războiului din ceruri. Puteau să recunoască zumzetul unui avion lovit, știau cum să se folosească de asemenea epave. Cel mai mărunt șurub dintr-o carlingă devenea un giuvaier. Am fost probabil primul care s-a ridicat în viață dintr-o mașinărie arzândă. Un om cu capul încoronat de flăcări. Nu-mi știau numele. Nu le știam tribul.”
Toate acele locuri minunate - Jennifer Niven
,,Trebuie ca ochii tăi să meargă spre soare, spre vânt... sau spre ape, dacă acolo îți este pe plac"
Minunea - R.J. Palacio
⚠️Nu judeca (o carte) un om după (coperta) chip.
✔️Motto: ”Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț)
Steaua Captivă - Nora Roberts
Confesiunile unui prieten imaginar - Michelle Cuevas
Cine spune că prietenii imaginari nu trăiesc și ei de-adevăratelea? Cine spune că ei nu au sentimente, că nu suferă când nu sunt băgați în seamă? Cine spune că pe ei nu-i doare atunci când toți îi ignoră sau mai rău… atunci când nimeni nu-i vede? Cine spune că nu există o lume a prietenilor imaginari? O lume cu aceleași drame și bucurii ca cele din lumea oamenilor obișnuiți? O lume în care prietenii imaginari au și ei prieteni imaginari, merg la întâlnirile ”Imaginarii anonimi” , trec pe la Biroul de repartiție și completează Formulare de plasament pentru a fi imaginați în funcție de aptitudinile lor, își schimbă forma în funcție de cum sunt imaginați și multe altele…
Cine spune că toate astea nu sunt de-adevăratelea, probabil (nu probabil, ci cu siguranță) că nu a citit “Confesiunile unui prieten imaginar”,o carte de la care învățăm despre puterea imaginației și despre importanța lucrurilor nevăzute fără de care viața ar fi mai puțin frumoasă.
”Dacă ne-am vedea, dacă ne-am vedea într-adevăr unii pe alții, n-am putea să nu credem că oricare și fiecare dintre noi este minunat. (…) Dar ce am eu special?m-am întrebat. Presupun că nu poți să-ți dai întotdeauna seama de lucrurile astea de unul singur. Poate pentru că ești prea aproape, ca o floare care se uită în jos și crede că este doar o tulpină. Cred că cel mai important este să crezi că ești special. Și că oamenii apropiați văd asta în mult mai multe feluri decât ți-ai putea imagina tu vreodată.”
O lume fără tine - Beth Revis ❤️
Eu, cititorul...😅
Ce a vrut sa spuna poetul? Dar cititorul?
Cocoșatul de la Notre Dames - Victor Hugo
"Într-un corp diform, sufletul se atrofiază.”
Pentru mine cartea Cocoșatul de la Notre Dames reprezintă o adevărată poveste de viaţă deoarece din acest roman se desprind multe morale, având la baza teme precum prietenia, dragostea, și felul în care aceasta îi schimbă pe oameni, binele și răul, frumusețea și urâțenia, strălucirea și mizeria sunt culorile vii care desenează tabloul Parisului medieval. În jurul catedralei Notre Dames se țese intriga care a exercitat o adevărată fascinație de-a lungul timpului. Povestea țigăncii Esmeralda, adorată de cocoșatul Quasimodo, jinduită în secret de arhidiaconul Claude Frollo, sedusă de căpitanul Phoebus, căsătorită de formă cu poetul Pierre Gringoire a traversat secolele, la fel ca și clădirea în jurul căreia se construiește acțiunea... Nu am să vă las prea multe informaţii vreau să vă lansez o provocare.
Și anume să găsiți răspunsul la următoarea întrebare: "CINE ESTE MONSTRUL DIN ACEASTĂ CARTE? "
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții - Mark Haddon
Cartea apărută la Editurii Trei, este un roman cum nu ai mai citit.
Dezvaluie universul interior al persoanelor care suferă de autism, însă nu pentru a-i categorisi sau diferenția, ci pentru a-i debarasa de eticheta de “nebuni” si a-i aduce printre noi, a-i face mai simpatici si pentru a ne ajuta pe noi ceilalti sa-i ințelegem si sa-i integrăm. Pare neobișnuit pentru romanele cu crime și mister, nu? Ei bine, pentru mine, acest lucru este ceea ce m-a atras și a făcut dintr-un text o lectură bună: revelațiile pe care le declanșeaza în mine ca cititor, plăcerea de a descoperi lucruri diferite.
Încă de la început, romanul surprinde prin amănunte neobisnuite: capitolele nu sunt numerotate crescător de la 1, cum ar fi normal, ci de la 2 (va las pe voi sa descoperiți de ce), pe parcursul textului intâlnești diagrame, grafice, calcule si formule matematice, desene. Christopher John Francis Boone, naratorul romanului, scrie un roman polițist despre o crimă (însă nu a unei persoane) petrecută în curtea vecinei sale. Aparent, Christopher e un băiețel normal, extrem de inteligent, care locuiește cu tatal său, iar mama a murit în urmă cu doi ani. Sau nu… Intrigat de crimă si de faptul că el este principalul suspect, hotărăște să dezlege misterul și să pornească în căutarea adevaratului criminal, lucru nu tocmai ușor având in vedere că mintea și comportamentul lui nu sunt deloc simple, iar în calea sa apar și alte mistere care riscă să-i dea peste cap viața, convingerile și să-i inșele așteptările și încrederea în oameni.
Aventurile lui în lumea adulților sunt inevitabil trăite de cititor. Joaca de-a detectivul are de aceasta dată, alte reguli: lui Christopher nu-I place sa fie atins, nu-i plac culorile galben și maro, nu înțelege expresiile faciale ale oamenilor decât dacă acestea sunt explicate, nu iși poate imagina lucruri, nu ințelege metafore, nu presupune și nu are imagini sau acțiuni fictive în minte. Totul e concret, extreme de logic, calculat și precis. Un lucru îngrozitor de trist. Romanul nu este însă deloc previzibil, tenta copilaroasă și haioasă a întâmplărilor este strapunsă de o maturitate profundă, evenimente dureroase și comportamente cu impact emoțional. Din punctul meu de vedere, este o carte cât o experiență de viață.
Cuvinte cheie: crima, detectiv, autism, călătorie, scrisori, aventură, mister, logică, matematică, dezamagire, moarte, familie.
Fără armă în linia întâi - Frances M. Doss
În această carte personajul principal este Desmond T. Doss care la o primă vedere, poate părea un om greu de înțeles, pentru că ceea ce a făcut el este aproape imposibil. Doss a fost primul militar american necombatant decorat cu Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite. A salvat de unul singur 75 de soldați fără să pună mână pe armă, respectându-și principiile religioase.
Cartea de față, scrisă de a doua sa soție, Frances Doss a stat la baza documentarului ,,Necombatantul" și a blokbusterului Hacksaw Ridge (Fără armă în linia întâi), film în regia lui Mel Gibson, câștigător al Premiului Oscar la două categorii.
O să vă întrebați ,,De ce cartea și nu filmul?” sau ,,De ce să mai citesc cartea dacă am văzut filmul?”. Eu am vizioanat filmul de două ori înainte să citesc cartea (lucru care nu se întâmplă în mod normal, fiind genul de persoană care citește cartea, apoi, vizioneaza filmul). Când am răsfoit pentru prima dată cartea, am simțit că are ceva mai mult de oferit decât filmul și am avut dreptate. Așa că da... filmul e super dar cartea... e acel ceva ce unii oameni numesc ,,THE BEST OF THE BEST”.
Deci, dacă nu ai vazut filmul îți propun să citesti cartea și să îti lași imaginația să te conducă pe câmpul de luptă în care Desmond ajutat de puterea lui Dumnezeu a salvat sute de vieți omenești. Iar dacă ai văzut filmul iți propun să citești cartea pentru a intra în gândurile și sufletul lui Desmond.
Promit că nu vei fi dezamagit!😉
Pe patul de moarte - William Faulkner
Ținutul unde este cel mai greu să faci o recenzie, tocmai pentru ca el, Creatorul, îți repetă obsesiv că vorbele nu mai au nicio putere. Și totuși tocmai el dovedește o măiestrie nemaivăzută în a se juca cu ele. Iată lumea lui Faulkner.
Structurat cu simplitate (fiecare capitol poartă numele personajului care îl povestește), firul narativ este construit pe baza monologului interior al personajelor. Punctul de pornire al romanului este reprezentat de moartea lui Addie Bundren. Pentru că ultima sa dorință a fost sa fie înmormântată în pământul strămoșilor ei, întreaga familie pornește într-o periculoasa călătorie spre Jefferson.
Cu toate ca această călătorie este prezentată din perspectivele tuturor personajelor, să nu vă amăgiți cu gândul că totul este clar. Faulkner construiește treptat și cu mult suspans fiecare tablou al romanului și nu o data am simțit nevoia de a reciti capitole anterioare. Ni se oferă mici indicii, care doar dacă sunt puse cap la cap pot dezvălui în totalitate romanul.
Personajele sunt conturate cu precizie și atenție: Anse, soțul lui Addie, în căutare de noi dinți și noua nevastă, eroismul aproape prostesc a lui Cash, agresivitatea lui Jewel, calculul rece și curajos a lui Dewey Dell.
Consider că acest roman rămâne întipărit în memorie, în mod deosebit prin desenul sicriului si în capitolul 4, cuvintele lui Vardaman.
„Pe patul de moarte” este un roman experimental, puternic și deși foarte trist, totuși înălțător. Dacă nu ați citit încă Faulkner, vă recomand să începeți cu aceasta carte! Dacă ați citit alte romane, să nu pierdeți ocazia sa-l citiți și pe acesta!
Baiatul cu pijamale in dungi - John Boyne
Pot cuvintele să spună câtă suferință, frustrare, nedumerire a fost în sufletele năpăstuite ale miilor de oameni nevoiți să-și petreacă ultimele clipe ale vietii in lagarele de concentrare naziste? Cum am fi văzut noi lucrurile dacă viața noastră de zi cu zi ar fi fost întreruptă brusc fără să știm de ce și am fi fost duși cu toții într-un loc ostil, fiind privați de libertate?
Cum putem înțelege noi, cei care ne bucurăm de libertate, tristețea si neputința unui copil care vrea sa se joace, vazându-și copilaria transformată într-un coșmar?
În tot acest tumult de evenimente, facem cunoștiință cu un baiețel german pe nume Bruno, care află într-o zi ca familia sa se va muta în alt loc deoarece tatăl său a primit o slujbă foarte importantă.
Locul acela se dovedeste a fi foarte ciudat pentru Bruno, care observă ca singura locuință din acele părți era a familiei sale, iar de jur imprejur erau doar garduri. Dincolo de ele se aflau oameni imbracați în uniforme ca niște pijamalele în dungi.
Pentru cititori, este simplu de deslușit contextul celor văzute de Bruno, dar baiețelul n-are nici cea mai mică idee despre ceea ce se intamplă dincolo de garduri.
Bruno pare gata să afle adevarul, dar lucrurile evoluează într-o manieră neașteptată. El este baiețelul german care a fost pedepsit pentru curajul de a trece peste limite - garduri de închisoare, ura de rasă, urâțenia razboiului...
„...Se uită din nou la Shmuel și făcu ceva neobișnuit pentru el - îi luă mâna mică într-a lui și o strânse cu putere. Shmuel, tu esti cel mai bun prieten al meu, afirmă cu tărie. Cel mai bun prieten pe viață.”
Invitație la vals - Mihail Drumeș
Infernul - Dante Alighieri
Cartea m-a atras pentru că tratează tema vieții de apoi, pentru că toți avem momente în care ne gândim cum e acolo, ce se va întâmplă cu noi, unde va fi locul fiecăruia, și care ne va fi răsplata sau consecințele.
▪️ Imaginați-vă că autorul reușește să coboare până în fundul Iadului. Cu cât veți afunda mai mult în lectură, cu atât mai mult vă veți imagina ororile din fiecare cerc, veți deveni însuși Dante, încât fiecare emoție exprimată de acesta va fi trăită la intens și veți înțelege durerile la care sunt supuși păcătoșii pentru o eternitate. Veți înțelege exact de ce au ajuns unde sunt anumite persoane și cine sunt cei ce le judecă păcatele... Aș fi putut să vă răspund, dar vreau sa vă stârnesc interesul, deoarece după citirea Cântului I, care vă va atrage atenția într-un mod specific, astfel că veți părăsi lumea reală pentru a vizita Infernul alături de Dante și Virgil.
Bird Box - Josh Malerman
Nu vă recomand să citiți „Bird Box„ dacă aveți probleme cu inima, deoarece te ține deoseri in suspans și o să spuneți “Nu, te rog, nu face asta!”.
Se întâmplă ceva ciudat. Mai multe țări au luat-o razna după ce oamenii au început să se sinucidă fără niciun motiv. Ce se întâmplă? Asta se întreabă toată lumea. Malorie crede că este o glumă, dar asta până când sora ei își pune capăt zilelor. Părinții ei nu mai răspund la telefon. Probabil că au sfârșit la fel ca sora ei, iar la TV apar noi cazuri. Orice ar fi, acolo afară, te va ucide, dacă te uiți.
Așa începe istoria acestei “fantome”. În prezent, Malorie e singură cu doi copii de 4 ani. Toți 3 sunt legați la ochi. Așa trăiesc de 4 ani. Dar azi, Malorie a hotărât că nu se mai poate ascunde și că cei doi copiii merită o șansă la o viață mai bună. Așa că ia copiii, îi urcă în barcă și pornește pe râu, în căutarea refugiului despre care aflase pe vremea când încă mai funcționa rețeaua de telefonie fixă. Ea va vâsli legată la ochi. Copiii vor asculta legați la ochi. Ei vor fi urechile ei, căci pentru asta i-a pregătit de când s-au născut.
Vă ajunge, în continuare veți afla singuri ce se întâmplă. Sper că v-am făcut curioși...
Publicata in 1833, Eugénie Grandet de H. Balzac este o opera care te face să simți parfumul parizian al anilor 80' . Ce-i drept, nu mulţi cititori de astăzi mai îndrăznesc să se aventureze într-o opera balzaciană, căci, stilul poate părea desuiet, mult prea încărcăt de detalii, aparent inutile pentru cineva neobişnuit cu tipul de roman realist. În mediul burghez de provincie pe care îl zugravește acest roman, domnește puterea banului. Asadar, "Eugénie Grandet" reflecta nu numai o dramă morală individuală, ci o întreagă societate, al cărei idol suprem este banul. Domnia acestuia - prin avariția tatălui sau prin tradarea lui Charles - este cea care o zdrobește pe Eugénie, condamnand-o la o viață lipsită de orice bucurie sau speranță. Și dacă nici toate aceste lucruri nu vă conving să cititi cartea, atunci transcriu aici o lectie de viață ce apare în roman și care se aplică și in zilele noastre.
"Linguşeala nu vine niciodată din sufletele mari. Ea este apanajul spiritelor mărunte, care izbutesc să se facă şi mai mici încă pentru a intra în sfera vitală a persoanei în jurul căreia gravitează. Linguşeala presupune un interes."
Inimă de Cerneală - Cornelia Funke
În urmă cu nouă ani, involuntar, în timp ce citea „Inimă de cerneală”, Mo a permis unei cete de tâlhari medievali să părăsească tărâmul îndepărtat dintre pagini, oferindu-le posibilitatea de a trăi în lumea lui și a lui Meggie. Fără posibilitatea de a-i trimite înapoi, drumurile lor s-au despărțit, însă Mo niciodată nu a putut să uite ce a făcut. În aceeași seară blestemată, soția lui a dispărut. Remușcarea și vinovăția îl însoțesc zilnic, un duo fatidic, pe care Meggie îl observă uneori, când tatăl ei pare să se prăbușească în amintiri și iluzii, într-un loc în care ea nu are acces și pe care nu îl poate găsi, oricât de mult ar încerca să își ajute tatăl, oferindu-i sprijinul ei necondiționat.
---------------------------------------
"Dacă iei cu tine o carte la drum, zisese Mo, când i-o pusese pe prima în ladă, atunci se petrece ceva ciudat: cartea o să înceapă să-ți strângă amintirile. Mai târziu nu trebuie decât să o deschizi, și ai să fii acolo unde ai citit-o prima dată. Chiar de la primele cuvinte, se vor întoarce toate: imaginile, mirosurile, înghețata pe care ai mâncat-o citind… Crede-mă, cărțile sunt ca hârtia de muște. De nimic nu se prind amintirile atât de bine ca de paginile tipărite.”
---------------------------------------
Relația tată-fiică este ilustrată cu atât de multă gingășie de către autoare, încât doar un trol nesuferit ar îndrăzni să nu fie emoționat de scenele în care Meggie și Mo se joacă (nemilos) cu sentimentele tale, până în punctul în care eu am simțit nevoia să mă opresc din citit și să îmi îmbrățișez tatăl, să-l sun și să îi ascult glasul, fără să am ceva pe suflet de împărtășit sau o intenție ascunsă. Legătura dintre Meggie și Mo este magică. Rar am întâlnit o prietenie atât de deosebită între un tată și o fiică, o înțelegere, o armonie, suficient de puternică pentru a înfrunta și a învinge obstacolele pregătite de autoare. Sau, la prima vedere, asta ar vrea Cornelia Funke să crezi.
Pentru un copil de 12 ani, Meggie denotă o maturitate surprinzătoare. Se află mereu pe drumuri, călătorind în funcție de comenzile de restaurare pe care le primește „doctorul de cărți” Mo, fără a avea posibilitatea de a-și face prieteni sau de a întreține legături, neștiind unde se va afla în următoarea săptămână. Dar aceste lucruri nu par să o deranjeze sau să o întristeze, nu atât timp cât este înconjurată de cărți și îl are pe Mo alături.
Conceptul de „stabilitate”, chiar și cel de „cămin”, capătă contur abia când Meggie și Mo ajung la reședința mătușii Elinor, un conac vechi și lăsat (puțin) în paragină. De ce? Pentru că Elinor investește tot în bibliotecă, o bibliotecă pentru care o invidiez și pentru care o respect, una care ar putea să o depășească pe cea din „Frumoasa și bestia”, dacă ar fi să dau crezare numeroaselor comori care se ascund acolo.
Mătușa Elinor este nemaipomenită. O femeie masivă, care ar muri de foame dacă ar fi pusă să gătească pentru a supraviețui, Elinor este amuzantă, vulcanică și „cu gura mea”; mai ales când observă degetele lui Meggie mult prea aproape de prețioasele ei cărți. Nu îi plac copiii și nu știe cum să se comporte cu ei, dar, după o perioadă de adaptare, și numeroase replici acide schimbate între cele două doamne din viața lui Mo, antipatia se evaporă, lăsând loc unei prietenii minunate și unei afecțiuni sincere, lipsită de sirop și de îmbrățișări, dar la fel de copleșitoare, într-un stil pe care Funke îl domină cu măiestrie.
Dar există un personaj care le „domină” pe toate, un personaj de care m-am îndrăgostit (da, da, îmi e rușine, etc.), în ciuda numeroaselor sale defecte (poate ele sunt răspunzătoare pentru acest crush neașteptat?). El este Deget-de-praf. Dacă Mo, poreclit Limbă-vrajită, poate controla și manipula cuvintele, Deget-de-praf este împăratul focului și stăpânul flăcărilor. Când el chema văpăile, când le oferea contur și putere, mă trezeam cu nasul lipit de pagini, de parcă așa aș fi avut o șansă să mă strecor în povestea lui, să îl zăresc, vrăjită, cum devine una cu focul, spre deliciul și spaima celor care au avut norocul de a-l privi.
Din păcate, nu poți să ai încredere în el. Este un laș („calitate” pe care nu o ascunde), un mincinos și un uneltitor, dar și un personaj trist și rătăcit, care și-a pierdut familia și căminul, fiind „răpit” de către glasul lui Mo din povestea sa, cartea în jurul căreia se învârte acțiunea trilogiei: Inimă de cerneală.
---------------------------------------
„Aprinse apoi o a doua făclie și-și plimbă flacăra pe brațele goale. Arăta fericit ca un copil care se joacă cu jucăria lui preferată. Focul îi lingea pielea ca ceva viu, ca o ființă șerpuitor-arzătoare cu care se împrietenise, care îl dezmierda și dansa pentru el și alunga noaptea. Azvârli în văzduh făclia, acolo unde tocmai strălucise incandescent mingea de foc, o prinse din nou, aprinse altele, jongla cu trei, cu patru, cu cinci făclii. Focul lor se învârtejea în jurul lui, dansa cu ele fără să-l muște. Deget-de-praf, Îmblânzitorul-de-flăcări, Scuipătorul-de-scântei, Prietenul focului.”
---------------------------------------
---------------------------------------
Am încercat să fiu imparțială, dar obiectivitatea mea a lăsat mult de dorit în privința sa. Mereu am căutat scuze pentru acțiunile sale, până în punctul în care m-am oprit și am fost dezamăgită de el, conștientă de pretențiile pe care le aveam, în condițiile în care am fost nevoită să aleg o „tabără”, fără să o pot delimita pe cea bună de cea rea.
În lumea noastră, după ce s-au ascuns în întuneric, atenți să nu fie depistați, „musafirii” și-au făcut planuri, acomodându-se cu schimbările „de lume”. Banda de tâlhari, condusă de Capricorn, are nevoie de Mo, de glasul său, mai exact, pentru a chema un alt personaj din Inimă de cerneală, o creatură legendară, nemiloasă și periculoasă, care ar putea să îi ofere lui Capricorn tot ce și-a dorit vreodată.
Îmbinând umorul cu un strop „mic” de răutate, autoarea creează o serie de personaje memorabile, botezându-le corespunzător comportamentului lor și în funcție de numărul de celule cenușii cu care au fost binecuvântate. Dintre mercenari și ucigași, se remarcă liderul, Capricorn, care nu este nevoit să vorbească pentru a te înfricoșa. Este rece, nemilos și crud, un fiu al iernii, dacă ar fi să dau crezare indiferenței cu care își pedepsește dușmanii, ordonând să fie torturați sau uciși.
Într-o lume care și-a pierdut identitatea, iar personajele din povești încearcă să preia controlul, Meggie este nevoită să își înfrunte temerile și să își tempereze emoțiile, până în punctul în care își găsește propria chemare și învață să își controleze dorințele, înainte ca ele să-i condamne pe toți cei pe care îi iubește. Nesiguranța se transformă în curaj, cuvintele într-o sentință. Ca să își salveze tatăl, Meggie va trebui să aibă încredere în ea, în instinctele ei, și în inima ei. Dar oare ar putea să aibă încredere în Deget-de-praf, în glasul lui amăgitor, în promisiunile lui Capricorn sau în orice alt personaj din Inimă de cerneală?
Iscusința autoarei, imaginația ei, felul în care împletește armonios toate firele narative și destinele „supușilor” ei, asigură doza potrivită de magie și suspans, prinzându-i în mreje pe cititorii de toate vârstele.
Omulețul din perete - Marian Coman
„Omulețul din perete" este o colecție de povestiri fantasy suficient de originală încât să o citești. Fiecare povestire începe într-o lume care pare a fi obișnuită, iar spre sfârșit, evenimentele devin din ce în ce mai bizare. Cu siguranță, pentru cei care au copilărit în România anilor 80', cartea are un caracter nostalgic care poate face ca lectura să fie și mai plăcută.
👥Cum să nu-ți placă să te pierzi printr-o lume fantastică? Chiar dacă nu e lumea în care vei deveni un mic magician erou, chiar dacă riști să înnebunești, să mori sau să te întâlnești cu fumul ucigaș din pieptul unui copil. Cu toate că nu e lumea aceea pe care ți-au promis-o părinții, învățătorii și cărțile când erai mic și-ți spuneau povești cu zmei și zâne, această lume a omulețului din perete te cuprinde într-o atmosferă plină de mister.
Toate povestirile se îmbină într-o armonie perfectă și te amețesc spre linia dintre realitate și imaginație pură.
🦋💜Cartea aceasta trăiește, iar acum, toți cei care am luat parte la misterele și întâmplările personajelor, trăim în ea!
O buclă în timp - Madeleine L'Engle
Meg, fratele și prietenul ei se alătură unor ființe magice și călătoresc prin univers pentru a-l salva pe tatăl lui Meg de un rău teribil.
După dispariția tatălui lui Meg Murry, care este un om de știință, trei ființe astrale, doamna Ce, doamna Cine, respectiv doamna Care, vin pe pământ pentru a-i ajuta pe copii să-l caute. Aceștia călătoresc printr-o buclă în timp și spațiu, cunoscută sub numele de "teseract" și ajung în lumi care le depășesc imaginația și unde sunt întâmpinați de o forță malefică. Pentru a reuși să se întoarcă acasă, Meg trebuie să se confrunte cu întunericul din ea însăși și să găsească puterea să învingă întunericul ce învăluie universul.
Sper că v-am făcut curioși. Spor la citit! 😊
Un băiat pe lista lui Schindler - Leon Leyson
Leon Leyson avea numai 10 ani când naziștii au invadat Polonia, iar familia lui a fost forțată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverență și curaj, Leyson reușeste să supraviețuiască sadismului naziștilor. În final, generozitatea și iscusința unui bărbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viața lui Leon, ca și unor membri din familia lui, numele lor fiind adăugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia - o listă ce a devenit faimoasă în toată lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicată vreodată de un copil supraviețuitor de pe Lista lui Schindler și ilustrează perfect demnitatea autorului.
Umbra - Yael Hassan, Rachel Hausfater
Într-o dimineață, înaine de a pleca la școală, Tom trage o sperietură zdravană: în fata blocului îl așteaptă ... umbra unei fete de vârsta lui. Zile la rând, fantoma își face apariția, urmărindu-l peste tot. Tom nu înțelege ce se întâmplă si, cu toate că prezența stafiei îl tulbură, curiozitatea nu îi dă pace. Cine este misterioasa fată? Ce vrea de la el? Îndrumat de umbră, Tom descoperă treptat cruzimile celui de-al Doilea Razboi Mondial si, totodata, secretul fetei care îl bântuie.
Hoțul de cărți - Markus Zusak
Acţiunea se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Liesel a fost trimisă spre adopţie de către mama ei, după ce fratele acesteia a murit. Ajunge să fie acceptată de către o familie modestă, dar cu care se înţelege foarte bine. Toată viaţa lor a fost dictată de regimul nazist şi practice, Liesel ajunge să se maturizeze înainte de vreme, în acest context de război şi tragedie. Învaţă să citească şi fură cărţi pentru a-şi ajuta vecinii să înţeleagă mai bine cele întâmplate în prezent, dar şi pentru că este pasionată de poveştile descoperite între coperţile vechi. Atunci când familia ei adăposteşte un evreu în beci, lucrurile încep să se complice din ce în ce mai mult şi Liesel va face tot posibilul să ţină acest secret ascuns.
Liesel este un personaj foarte puternic pentru vârstă pe care o are. Deşi afectată de peisajul de război, aceasta reuşeşte să îşi păstreze inocenţa şi speranţa că lucrurile se vor îndrepta.
Am avut tot timpul dorinţa de a o proteja, de a sta alături de ea, pentru că orice gest de al ei izvorăşte din prea multă bunătate şi nu voiam ca această inima pură să fie mânjită de faptele războiului. Mi-a plăcut modul în care interacţionează cu alte personaje, faptul că este inteligentă şi luptătoare pentru ceea ce consideră just. Stilul lui Markus Zusak m-a intrigat şi am fost surprinsă să văd ce perspectivă de narare a ales. Liesel este constant urmărită de Moarte, care este naratorul cărţii noastre şi relatează tot ce se întâmplă. Ştiu, greu de crezut, Moartea este un personaj activ in această carte. Întâmplările sunt complexe şi dramatice şi recomandarea mea este să citiţi încet această carte deoarece trebuie savurată şi înţeleasă. Veţi lua parte la scene grele, dificile, plasate într-un context de război care justifică cele menţionate anterior. Un lucru deosebit la acest autor este modul în care plasează spoilere în cadrul poveştii şi cum informează cititorul de ceea ce se va întâmpla. Rar vezi aşa ceva şi sincer pentru mine stilul lui Markus Zusak a funcționat de minune, pentru că în multe scene inima mea nu mai putea suporta mult și aveam nevoie de ceva ajutor.
A 16-a lună - Kami Garcia, Margareat Stohl
Acţiunea are loc într-un orăşel numit Gatlin, unde fără niciun un motiv anume oamenii sunt obsedaţi de Războiul Civil. Iar atunci când oamenii au o fixaţie pe o anumită temă, parcă rămân fixaţi în acea perioadă. Tatăl lui Ethan, îi descrie destul de bine, pe cei din Gatlin.
Povestea se concentrează în jurul lui Ethan Wate, un băiat inteligent, care doreşte cu orice preţ să plece din Gatlin. Însă totul pare să se schimbe atunci când Lena Duchannes, nepoata lui Macon Ravenwood, apare în oraş. Între ei se formează o legătură, deoarece Lena este fata pe care Ethan o viseză neîncetat.
Aduce cu ea o mulţime de prejudecăţi, care deşi erau adresate unchiului ei, pică pe ea. Un mic incident sporeşte şi mai mult, ura cetăţenilor din Gatlin, faţă de cei care trăiesc la Ravenwood. Şi cum aş putea să uit, minunata relaţie dintre Ethan Wate si Lena Duchannes, un Muritor şi un Caster. O legătură nemaiîntâlnită.
Finalul a fost total neaşteptat, adică avea în minte o sută de idei pentru sfârşitul cărţii, însă totul a fost o surpriză, un mare boom la care nu mă aşteptam...Iubirea adevarată rupe orice blestem. Eu am ales această carte deoarece atunci când am citit-o simțeam că mă desprind de această lume și că mă îndrept către universul misterios și plin de magie al personajelor, am avut impresia că iau parte la acțiune, trăind fiecare secundă la maxim! Pe prima pagină a carții... Scria negru pe alb
"Întunericul nu poate alunga întunericul, numai lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura, numai iubirea poate face asta" Aceste cuvinte m-au fermecat în adevăratul sens al cuvântului. Vă recomand această carte cu mare drag! Lectură placută❗🥰
Minunea - R. J. Palacio
,,Nu judeca după aparențe" pare să fie ideea de la care pornește R. J. Palacio, iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din „Micul Prinț”: ,,Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi."
,,Minunea" este o poveste emoționantă despre curaj si bunătate, despre înțelegere și acceptare, scrisă cu umor.
Imaginați-vă cum ar fi dacă ați arăta total diferit față de oamenii normali ,dacă ați fi considerat un ,,specimen", iar cei din jur n-ar face decât să se holbeze, de multe ori, fiindu-le chiar frică de voi... Hmm, n-aș zice că este un sentiment foarte plăcut... Ei bine, cam asa se simte August Pullman, un băiat de numai 10 ani. În ciuda chipului său, el este un copil obișnuit, cu simțul umorului și cu nevoia de a fi iubit. Personajul ne permite să ne imaginăm noi înșine cum arată, drept pentru care nu ne dă detalii despre problemele lui .
,,Nu vă voi descrie cum arată. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că este mai rău."
Acest lucru l-am găsit interesant deoarece, oricât de mult am încercat să-mi imaginez pe tot parcursul cărții, un băiat ciudat, nemaiîntâlnit până acum, pur și simplu n-am reușit. Am încercat să văd ce este frumos în interiorul lui, sa nu las ca imaginea exterioară să-mi creeze o părere despre el. Și, de fapt, cred ca asta ne învață cartea: să privim în interior, să lăsăm ca valorile umane sa ne înfrumusețeze chipul.
,,Toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea."
Orașul bântuit sau It, de Stephen King este, pur și simplu, grozavă prin complexitatea ei și prin aventurile celor șapte păguboși și îți reamintește ce înseamnă să fii copil. Dar cum copilăria ascunde în spatele inocenței lucruri îngrozitoare, nu știi niciodată când ar trebui să te maturizezi forțat pentru a înfrunta un pericol mai presus de înțelegerea ta.
Într-un orășel din statul Maine, numit Derry, 7 copii înfruntă împreuna monstrul copilăriei lor, acela care există în spatele oricărei rațiuni umane și pe care, pe măsură ce creștem, ajungem să-l uităm, să negăm pur și simplu că există.
Bill, Ben, Eddie, Richie, Beverly, Stan si Mike sunt cei șapte copii numiți cei șapte păguboși. Bill este bâlbâit, afectat de moartea fratelui sau mai mic, în circumstanțe misterioase, care-l fac pe acesta să ajungă la o concluzie îngrozitoare. Ben este singuratic, grăsuț, dar și un incredibil arhitect, însă toată lumea își bate joc de el. Eddie, un băiat slabuț, cu o mamă excesiv de protectoare, reușeste să-și găsească drum pe oriunde și să nu se răăaceasca niciodată. Richie, numit si Richie-Gură-Spartă, este un băiat guraliv, căruia glumele îi aduc mai multe probleme decât și-ar dori. Beverly este fata de care se îndragostesc inevitabil paguboșii din grup. Stan este băiatul ordonat și curat, cu o fascinație pentru păsări, iar Mike este pasionat de istorie. Aceștia sunt cei șapte copii care vor înfrunta monstrul, făptura celor mai înfricoșătoare coșmaruri ale copiăriei.
În final, rămâne o singură întrebare. "Va fi nimicit monstrul sau se va ospăta acesta?",
" - Ada! Pleacă de la fereastră! s-a răstit mama.
M-a apucat de braț, m-a tras, iar eu m-am rostogolit de pe scaun și am căzut pe podea.
- Îl salutam pe Stephen White, atâta tot.
Știam bine că nu trebuia să-i răspund, dar uneori mă lua gura pe dinainte. În vara aceea aveam să învăț să lupt.
Mama m-a plesnit. Tare. M-am izbit cu capul de piciorul scaunului și câteva clipe am văzut stele verzi.
- Nu vorbești cu nimeni! a zis mama. Te-am lăsat la geam de bună la suflet ce sunt, dar îl bat în scânduri dacă mai scoți nasul; darămite să vorbești cu cineva!
- Dar Jamie e-afară, am mormăit eu.
- Și de ce n-ar fi? a zis mama. El nu-i olog ca tine.
Mi-am mușcat buzele împiedicând cuvintele să iasă și am scuturat din cap ca să mă dezmeticesc."
Așa începe romanul Războiul care mi-a salvat viața, scris de Kimberly Brubaker Bradley. Romanul prezintă povestea Adei, o fetiță de nouă ani, care trăiește împreună cu fratele ei, Jamie, și mama lor în condiții precare. Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supraviețuire din anii întunecați ai celui de-al Doilea Război Mondial, Ada are de purtat propria bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalți. Din cauza unui defect congenital, Ada are un picior pe care nu se poate baza. Mama ei nu poate concepe să-i cumpere cârje, care să o ajute să meargă. Din păcate, cât a stat cu ea în spital după ce s-a născut, ar fi putut să o ajute pe Ada, să-i trateze piciorul ca să nu mai fie oloagă....însă ar fi însemnat să cheltuiască bani pentru acest lucru, ceea ce mama nu a fost dispusă să facă, pentru că nu a vrut copii, ci doar soțul ei, care a murit. "Nu v-am vrut niciodată, pe niciunul dintre voi", spune ea copiilor într-o discuție.
Umilită de propria mamă din cauza acestui defect fizic, ținută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toți copiii sunt evacuați din Londra și, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea și egoismul mamei. Astfel, ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca și cum ar fi copiii ei. Fiecare dintre aceste personaje o învață pe Ada că este o ființă umană, cu demnitate , care poate și merită să fie iubită, respectată, dar mai ales care poate fi tratată într-o manieră pașnică, fără violență.
Dacă nu știm în ce constă armonia vieții, Oscar personajul principal din romanul Oscar și Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, este mereu dornic să ne povestească cum a trăit in 12 zile 120 de ani!
"- Știi, Tanti Roz, am impresia că oamenii au născocit un alt fel de spital decât cel care există de-adevăratelea. Unul în care te faci ca vii ca să te vindeci, când tu de fapt intri acolo ca să mori.
- Ai dreptate, Oscar. Și cred că se face aceeași greșeală și în ceea ce privește viața. Uităm că este fragilă, gingașă, efemeră. Ne comportăm cu toții de parcă am fi nemuritori."
